Ecou de romanta
George Bacovia
S-a dus albastrul cer senin
Si primavara s-a sfarsit -
Te-am asteptat in lung suspin,
Tu, n-ai venit!
Si vara, si noptile ei,
S-a dus si campu-i vestejit -
Te-am asteptat pe langa tei,
Tu, n-ai venit!
Tarziu, si toamna a plecat,
Frunzisul tot e ravasit -
Plangand, pe drumuri, te-am chemat,
Tu, n-ai venit!
Iar, maini, cu-al iernii trist pustiu,
De mine-atunci nu vei mai sti -
Nu mai veni, e prea tarziu,
Nu mai veni!
Iulia a zis,
octombrie 27, 2008 la 9:53 am
O poezie foarte frumoasa,dar foarte trista…Bacovia este un poet simbolist cu idei destul de..macabre,as putea chiar spune,si sunt de parere ca are un mod destul de pesimist de a vedea lumea;nu sunt de acord cu el ca persoana si cu modul lui negativist de a vedea viata,dar unele poezii,prin obscuritatea lor, mi se par foarte interesante;aceasta poezie a carei principala tema este iubirea,mi se pare foarte trista,dar nu macabra,si m-a impresionat enorm.Bacovia mi se pare un geniu al simbolismului romanesc,facand abstractie de raceala,durerea,chiar disperarea ce se citeste in versurile poeziilor lui..dar asta de fapt este individualitatea lui,modul lui de a scrie si a gandi,pentru ca el scrie ce gandeste..