Ecou de romanta
George Bacovia
S-a dus albastrul cer senin
Si primavara s-a sfarsit -
Te-am asteptat in lung suspin,
Tu, n-ai venit!
Si vara, si noptile ei,
S-a dus si campu-i vestejit -
Te-am asteptat pe langa tei,
Tu, n-ai venit!
Tarziu, si toamna a plecat,
Frunzisul tot e ravasit -
Plangand, pe drumuri, te-am chemat,
Tu, n-ai venit!
Iar, maini, cu-al iernii trist pustiu,
De mine-atunci nu vei mai sti -
Nu mai veni, e prea tarziu,
Nu mai veni!
Praga
Capitolul 1 – Drumul spre Praga
Am pornit miercuri pe la ora 14.00. Josh si Ovi in fata, eu si Tibi in spate, formatie completa. Si o gramada de bagaje. Pacat ca n-am facut poze in masina, cu sacii de dormit, laptop-uri, genti mici, chips-uri si sticle de apa sau suc…si noi, respectiv eu cu Tibi, tintuiti pe bancheta din spate deopotriva de gramada de bagaje cat si de centurile de siguranta. Ne-am oprit o singura data pana la granita, sa cumparam una-alta din ultima benzinarie romaneasca si sa verificam toaleta. 
) Read the rest of this entry »
Stare de lesin…sentimental
E iarna, chiar daca n-o simtim, chiar daca nu pare…
N-avem zapada, dar ne jucam cu fulgii, nu vedem cum focul se stinge incetisor, dar ii simtim caldura, nici paharul nu exista, dar inca simtim parfumul vinului…n-avem nimic, ne traim clipele intr-o lume imaginara… E o prostie sau e iluzia fericirii, a linistii, a confortului? E prostie, e iluzie, e necesara… Mie mi-este.
Plec la Praga. Maine. O sa va povestesc in gand tot ce vad. Si o sa-mi imaginez ca ma ascultati.
Am un gol in stomac si nu stiu de la ce vine. Va garantez ca nu mi-e foame. Nu conteaza de ce-l simt, cat o sa-l simt, important e ca…intr-un fel, imi place.
Of…
Imi iau golul din stomac si plec la Praga. Vii cu mine? Oriunde? De nebuni, prin lume…Hai, vii cu mine?
Crematory-Temple of love
De la King o am, pentru el sa cante tot weekend-ul. :*
Dreamer
Pentru un baiat special! Daca ar sti ca am blog si ar vedea piesa, ar sti ca e pentru el.
Trebuie s-o scoatem la capat cumva, candva… Vom gasi solutia…
Dupa 10 ani
La vara e intalnirea de 10 ani. 10 ani. Oricat as repeta, tot nu pot intelege. Unde au disparut astia 10 ani? Unde am fost in vremea asta? Timpul a ramas pe loc pentru mine.
M-am intalnit cu Ina la cafea zilele trecute. “Cine o sa organizeze intalnirea?” “Pai…probabil cei ramasi acasa.” “Adica cine?” “Hmm…Corina, Ioana, Nicu, Aura…” “Eh, o sa fie cumva, o sa stabilim noi cu totii ceva, poate in vara, poate la toamna, vedem noi.”
Punct si de la capat
O noua zi, o noua saptamana, iar tura de noapte. Teoretic. Practic se numeste tura dubla. Cand am intrat in birou dimineata, mi-a zis Mariana:”Vai, da’ ce obosita esti!”. Sar’na, multumesc, misto compliment, asa, de luni dimineata. Ea arata bine. Eh…
Fiti fericiti!
Azi iau salariul…veselieeeeeeee!
In miscari de dans, toata ziua…
Secrete
Nici un “cineva”. Direct Vitman s-a gandit la mine si m-a pus sa-mi dezvalui aici 5 secrete asa cum si el a trebuit sa faca la randul lui. Asadar:
1. Am avut paduchi la gradinita, na, cine n-a avut? M-a dat mama cu petrol in cap si am facut matreata pe urma. =))))
Amorphis
Tear dimmed rememberance
In a womb of time
Breath upon me
Possessed by the passion
Fate will set you free
Infertile
Chased be the precious
When flesh is an enemy
Fair weather man
(pre-chorus:)
Step aside from the way of a better man than you
So you fall at his feet he’s the one who betrays you
It’s the servants devotion for the decay
Stand up
(chorus:)
There are no flowers on your grave
There are no chains
There I keep chanting for the forgotten name
Why you feel so empty
And still have everything
It’s fullfilment
I’ve got more companions
When I’m all alone
Flesh is fetching
Uf!
Azi a fost o zi ciudata. O zi de aia (sunt convinsa ca aveti si voi zile de astea) in care m-a enervat aproape toata lumea si nimeni in special. O zi in care si o intrebare gen ”Nu vii sa mancam?” o percepi ca pe o injuratura. Fara un motiv anume, fara sa ma agreseze psihic cineva mai mult ca in alte dati …
Culmea, am destule motive azi sa fiu vesela si totusi… Iritare e cuvantul zilei. Azi i-am dat ignore unui prieten pe mess. Poate am fost rea, sincer, mi se rupe. M-am saturat sa ma gandesc mereu la ce e mai bine pentru altii, m-am saturat sa existe mereu in viata mea o persoana sau alta, care, in orice moment, sa fie mai importanta pentru mine decat propria mea persoana. M-am saturat sa fiu mereu rabdatoare, sa fiu mereu politicoasa cu unii care nu-mi raspund la fel. M-am saturat sa respect pe toata lumea si sa ma respecte doar unii. La fel, m-am saturat sa zambesc mereu doar ca sa nu stric dispozitia unuia sau altuia, sa urlu in mine de nervi, dar sa vorbesc calm pentru ca asa m-a invatat mama ca e politicos. Mi s-a acrit. A cata oara?
Maine o sa uit, sunt sigura, o s-o iau de la capat…Pana intr-o zi…O alta zi ciudata ca asta. Si apoi o sa uit din nou. Oamenii nu se invata minte, nu-i asa? O fi prostie sau o fi natural si intelept? Poate e o prostie naturala, o prostie atat de des intalnita incat a devenit “naturala”. Hai sictir! ( King:*)
Cand omul simte ca o ia razna, primul gand, probabil, care-i vine-n minte e ca vrea sa plece. “Departe!” Departe de ce? De cine? Sa faca ce, acolo, departe? Nimeni nu stie exact, dar raspunsul standard e “departe de TOT, sa uit de TOT”. Aha, adica de familie, prieteni, tot ce ai familiar. Alta prostie. Dupa ce ca simti ca-ti pica cerul in cap, vrei sa pleci si departe de toti cei care, chiar daca nu pot face nimic sa te ajute, cel putin 10 secunde se gandesc daca ar putea face ceva. Si asta e mare lucru. O mai zic o data. MARE LUCRU! M-am aprins! Exact, m-am ambalat si enervat singura, fara ajutor. Ciudata zi, am mai zis asta?
Deci vrem sa plecam departe, sa lasam in urma tot. Buna idee! Cu siguranta, scapam de “tot” ala care ne macina. M-am pierdut in detalii. Si va asigur ca am mai multe detalii in minte decat am asternut pe foicica asta virtuala. M-am blocat. Ma uit la tastatura si nu stiu ce sa mai zic, imi fug ideile prin cap mai ceva ca la Formula 1. Abandonez, asa fac mereu…Luptatorilor de orice fel, pentru orice ideal de-un minut, o zi sau o viata, tot respectul! Nu ma numar printre voi…
